Compania CarpatAir anunță deschiderea în Chișinău a unei baze operaționale cu 10 mii de bilete la prețuri reduse și zboruri directe spre Veneția, Roma, Milano (Italia) din 26 martie 2012.
Potrivit unui comunicat al operatorului aerian, până în prezent, Carpatair a oferit în principal servicii pe relația Chișinău – Italia prin intermediul hub-ului din Timișoara. “Începand cu primavara anului 2012 transportatorii aerieni moldoveni și cei comunitari vor obține accesul liber la piața zborurilor regulate între orice puncte din Moldova și Uniunea Europeană, ca urmare a liberalizării pieței transportului aerian Moldova-UE. Republica Moldova are nevoie de acorduri similare cu Federația Rusă și cu Turcia pentru ca scăderea prețurilor la biletele de avion sa aibă o pondere semnificativă în transportul aerian”, se mai precizează în text.
Reprezentanții companiei au declarat pentru UNIMEDIA că cele mai ieftine bilete vor avea un preț de cca 50 de euro într-o direcție (fără taxe), ceea ce înseamnă că un zbor tur-retur va costa în jur de 150 euro.
Zborul spre Veneția va fi efectuat în zilele de luni, miercuri și vineri, iar cel spre Roma – Joia și Duminica. Cursa spre Milano este planificată pentru zilele de Marți, Joi și Duminică.
Amintim că, anterior, compania Lufthansa a anunțat dublarea numărului de zboruri pe ruta Chișinău-Munchen începând cu primăvara anului viitor.
UNIMEDIA menționează că noutățile din domeniul transportului aerian apar după ce Moldova și UE au semnat în această toamnă Acordul de Spațiu Aerian Comun. Acesta ar urma să fie ratificat de toate părțile până la sfârșitul lunii martie 2012.
Sursa: UNIMEDIA





